Denumirea de origine (D.O.) și indicația geografică (I.G.) în domeniul vinurilor: reglementare, importanță și protecție juridică

În contextul actual al pieței vinurilor, în care competitivitatea, marketingul și brandingul joacă un rol esențial, denumirile de origine (D.O.) și indicațiile geografice (I.G.) nu mai reprezintă doar etichete tradiționale, ci instrumente juridice valoroase de protecție și diferențiere comercială. În mod particular, în domeniul vitivinicol, aceste mențiuni reflectă nu doar caracterul autentic al produsului, ci și respectarea unor rigori tehnice, geografice și istorice relevante.

Ce trebuie sa stii?

În sens juridic, denumirea de origine este desemnarea unei regiuni geografice, a unei localități sau, în cazuri excepționale, a unei țări, care identifică un produs a cărui calitate sau caracteristici sunt datorate în mod esențial mediului geografic specific, incluzând aici și factorii naturali (sol, climă) și umani (tradiții, know-how local). În cazul vinurilor, reglementările aplicabile impun un control strict asupra întregului lanț de producție: de la alegerea soiurilor de struguri, la tehnologia de vinificație, până la condițiile de maturare și îmbuteliere, toate acestea trebuind să fie realizate în zona delimitată pentru a beneficia de protecția juridică oferită de D.O.

În schimb, indicația geografică presupune o legătură mai flexibilă cu regiunea de origine. Este vorba despre vinuri care posedă o anumită calitate, reputație sau alte caracteristici atribuibile unei regiuni geografice, dar pentru care nu toate etapele de producție sunt condiționate să aibă loc exclusiv în zona desemnată. Deși regimul juridic aplicabil este mai permisiv în comparație cu cel al denumirilor de origine, produsele care beneficiază de protecția unei indicații geografice sunt totuși supuse unor cerințe minime în ceea ce privește trasabilitatea, compoziția și metodele de vinificare.

Atât denumirea de origine, cât și indicația geografică sunt forme de proprietate intelectuală și beneficiază de protecție juridică în conformitate cu reglementările naționale și ale Uniunii Europene. În România, cadrul legal este asigurat, printre altele, de Legea viei și vinului nr. 164/2015, precum și de reglementările europene privind protecția indicațiilor geografice și denumirilor de origine ale produselor agricole și alimentare. De asemenea, autoritatea competentă pentru verificarea și certificarea conformității în domeniul vitivinicol este Oficiul Național al Viei și Produselor Vitivinicole (ONVPV).

La nivelul Uniunii Europene, echivalentele juridice ale denumirii de origine și indicației geografice sunt Denumirea de Origine Protejată (D.O.P.) și Indicația Geografică Protejată (I.G.P.), acestea fiind înregistrate în eAmbrosia – baza de date oficială a Comisiei Europene privind produsele protejate. Protecția acestor mențiuni nu are doar o valoare simbolică, ci oferă o serie de avantaje practice: de la garantarea calității produsului pentru consumator, până la combaterea contrafacerilor și consolidarea poziției comerciale a producătorilor locali. Utilizarea abuzivă a unei denumiri de origine sau a unei indicații geografice este sancționată conform legii, inclusiv prin acțiuni civile, administrative și, în unele cazuri, penale.

Pentru producătorii de vinuri care doresc să își protejeze produsele prin înregistrarea unei denumiri de origine sau a unei indicații geografice, este esențială parcurgerea unei proceduri riguroase, care implică întocmirea unui caiet de sarcini, demonstrarea legăturii dintre caracteristicile produsului și regiunea geografică, precum și validarea acestora de către autoritățile competente.

Concluzia?

În concluzie, denumirile de origine și indicațiile geografice reprezintă nu doar instrumente de marketing, ci și componente esențiale ale strategiei juridice și comerciale a oricărui producător vitivinicol care își dorește recunoaștere, protecție și prestigiu pe piața națională și internațională.